Astazi am vrut sa plang atat de tare incat sa imi sece si lacrimile dar..ca de obicei,m-am gandit ca sunt persoane in jurul meu care nu merita sa ma vada plangand.Intotdeuna ma gandesc la persoanele din jurul meu,la persoanele la care tin si de fiecare data uit de mine si nu imi pare rau ca se intampla asa,imi pare rau doar pentru faptul ca am obosit si simt ca nu ii mai pot ajuta.Intotdeuna am oferit celor din jurul meu sfaturi pe care mi-as fi dorit si eu sa le primesc,nu ma dau desteapta pentru ca nu sunt dar incerc sa ajut acele persoane care au nevoie de o vorba buna pentru ca asa e normal,corect si poate ca asta sunt eu..
Eh..astazi am si eu nevoie de o vorba buna,de un sfat,dar ca de obicei,nu le primesc.Nu am cerut niciodata nimic,nimanui dar astazi am facut-o intr-un fel sau altul dar nu am primit nici un raspuns.Da,am obosit,am cedat,am avut nevoie de un umar pe care sa plang insa se pare ca tot singura ma voi ajuta.Eu nu sunt un om normal,nu pentru ca nu as avea doua maini,doua picioare,ci pentru ca,asa cum imi place mie sa spun,sunt "defecta" si nu,nu imi plang de mila pentru ca nu sunt singurul om cu o astfel de problema insa intotdeuna mi-am dorit sa nu primesc MILA din partea nimanui insa se pare ca doar asta primesc de 21 de ani.
Am obosit si mi-as dorii ca uneori sa-mi scot sufletul din mine si sa il pun la picioarele tuturor celor ce ma judeca,ce nu s-au pus nici macar o secunda in locul meu!
AM OBOSIT!
P.S: Nu vreau mila nimanui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu